Prima pagină » Cele mai simple paste cu usturoi
Paste cu usturoi și crutoane de năut

Cele mai simple paste cu usturoi

Paste cu usturoi și crutoane de năut

Pastele sunt unul dintre felurile mele favorite de mâncare. Însă așa cum știm cu toții, uneori prepararea unui sos clasic de paste poate lua prea mult timp, așa că, inspirată de pastele AOP am creat această rețetă de paste cu usturoi, rețetă pe care o fac de fiecare dată când știu că nu am mult timp la dispoziție. Cel mai mult la aceste paste îmi place versatilitatea: uneori adaug broccoli, alteori spanac sau ciuperci, iar din poză puteți vedea că de această dată am adăugat câteva crutoane de năut croncant.

De ce ingrediente avem nevoie?

  • paste: eu am ales spaghetti pentru că acest sos foarte subțire mi se pare că se potrivește bine cu o formă de paste mai subțiri. Totuși, puteți experimenta cu diferite forme de paste pentru a afla ce vă place cel mai mult.
  • ulei de măsline: vă recomand să folosiți un ulei de măsline de calitate pentru că va influența foarte mult aroma finală a preparatului. Eu am folosit câte o lingură de ulei pentru fiecare porție de paste, însă dacă nu țineți seama de calorii și doriți un sos mai bogat, puteți adăuga în funcție de preferințe.
  • usturoi: evident, cel mai important ingredient. Eu prefer o aromă intensă de usturoi, dar puteți ajusta cantitatea în funcție de gustul vostru. Vă recomand să folosiți usturoi proaspăt și nicidecum uscat, pentru că aroma nu va fi aceeași.
  • pătrunjel: dacă nu vă place, îl puteți omite. Eu am folosit pătrunjel proaspăt, însă se poate folosi și pătrunjel congelat, însă nu uscat.
  • fulgi de chilli: opțional, doar în cazul în care vă plac pastele picante. Cantitatea poate fi de asemenea ajustată în funcție de preferință.
  • sare și piper: pentru că gusturile diferă foarte mult, este la latitudinea voastră cât de condimentate doriți să fie pastele. Totuși, în cazul piperului, vă recomand să folosiți piper proaspăt râșnit.

Ce putem servi alături de aceste paste cu usturoi?

Pentru că aceste paste sunt foarte simple și versatile, m-am gândit să vă prezint câteva dintre modalitățile mele favorite de a le consuma. În primul rând, așa cum se poate observa și în imagini, încerc de cele mai multe ori să integrez și un element proteic în mesele mele. În acest caz, am folosit crutoane de năut copt. Vă recomand să încercați și diverse șnițele de soia sau chifteluțe vegetale pentru un plus de sațietate și proteină.

De asemenea, de multe ori folosesc pastele ca un mijloc de a introduce în dietă mai multe legume pe care le consum sub formă de salată sau gătite. Printre favoritele mele se numără salata de spanac, rucola sau valeriana, alături de un dressing simplu de lămâie și câteva semințe de cânepă sau floarea soarelui. Iar când am legume ofilite în frigider le gătesc puțin și le adaug în sosul pentru paste. Ca exemplu, de cele mai multe ori folosesc spanac, ciuperci sau broccoli. Totuși, vă invit să fiți cât mai creativi pentru că această rețetă de paste permite o mulțime de combinații delicioase.

Paste cu usturoi și crutoane de năut

Paste cu usturoi, vegane, gata în 15 minute

Estera Farcaș
Cea mai ușoară și delicioasă rețetă de paste. Necesită doar câteva minute pentru preparare, iar rezultatul este minunat.
No ratings yet
Timp de preparare 5 minutes
Timp de gătire 10 minutes
Timp total necesar 15 minutes
Fel Fel principal
Bucătărie Italiană
Porții 2 porții
Calorii 415 kcal

Ingrediente
  

  • 200 g paste
  • 2 lg ulei de măsline
  • 4-5 căței usturoi
  • 1 lgț fulgi de chilli (opțional)
  • 1 legătură pătrunjel tocat mărunt
  • sare și piper după gust

Instrucțiuni
 

  • Fierbem pastele în apă cu sare, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Vă recomand să le fierbeți până sunt al dente, pentru a nu fi prea moi.
  • Tăiem usturoiul mărunt și îl călim împreună cu fulgii de chilli în cele 2 linguri de ulei.
  • Adăugăm pastele fierte peste uleiul aromatizat. Condimentăm cu pătrunjel, sare și piper și amestecăm bine. Tot în acest punct puteți adăuga orice legume doriți, sau extra condimente, cum ar fi pudră de usturoi sau ceapă granulată, în funcție de preferințe.
  • Servim pastele imediat, cu puțin parmezan vegetal sau fulgi de drojdie inactivă.

Informații Nutriționale

Calories: 415kcal

Note

*puteți folosi orice formă de paste preferați. Eu am ales spaghetti, pentru că se armonizează frumos cu acest sos.
*dacă nu doriți paste picante, puteți omite fulgii de chilli.
*puteți adăuga diverse legume gătite sau proteină pentru o masă mai completă. Eu am folosit crutoane de năut, dar puteți fi inventivi: serviți pastele cu salată, broccoli, ciuperci, spanac sau orice altceva vă place.
Cuvinte cheie de post, paste, rețetă ușoară, rețetă vegană, usturoi, vegan
Ai încercat această rețetă?Menționează @esteraafarcas sau etichetează#esterafarcas
Paste vegane cu usturoi și crutoane de năut

Sper să încercați și voi această rețetă și să o adaptați în funcție de preferințele voastre și de ce aveți prin casă, pentru a evita risipa.

Cu drag,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating




*