Prima pagină » Cheesecake Copt cu Ciocolată și Vișine
Cheesecake Copt cu Ciocolată și Vișine Decorat cu Frișcă

Cheesecake Copt cu Ciocolată și Vișine

Cheesecake Copt cu Ciocolată și Vișine Decorat cu Frișcă

Sunt prima în a recunoaște că nu sunt cel mai mare fan ciocolată. Îmi place, dar mereu aș alege în schimb ceva mai fresh, cu fructe. Totuși, tortul Pădurea Neagră mereu a făcut excepție, pentru că e printre preferatele mele. Îmi place foarte mult combinația de ciocolată intensă, vișine acrișoare și frișcă fină, așa că am vrut să o transform într-un desert decadent, perfect pentru masa dintre ani. A ieșit acest cheesecake copt cu ciocolată și vișine, extraodinar de cremos, ciocolătos și perfect echilibrat. Nu e prea dulce, nu e înnecăcios, însă e un desert plin de savoare și foarte sățios. E astfel perfect pentru masa de sărbătoare, fiind spornic și suficient pentru aproximativ 16 persoane (poate și mai mult). Vă invit să încercați și voi acestă rețetă simplă, iar dacă vă place ciocolata vă mai sugerez și rețeta mea de brioșe cu cremă de ciocolată sau pe cea de tort cu ciocolată și biscuiți Spekulatius.

Ingredientele Necesare Pentru Cheesecake

  • biscuiți cu ciocolată: eu am folosit biscuiți Oreo, din care am îndepărtat crema. Puteți folosi orice biscuiți cu ciocolată vă plac, însă eliminați crema, pentru a nu avea o crustă prea moale.
  • unt: untul topit ajută la închegarea crustei, iar în acest caz nu e necesar un unt foarte gras. Nu se poate însă înlocui cu ulei, și nu recomand nici să îl înlocuiți cu margarină.
  • cremă de brânză: orice cremă de brânză simplă din comerț va funcționa. Aveți însă grijă să nu alegeți varianta light sau pe cea pufoasă, pentru că cheesecake-ul nu se va închega la fel de bine.
  • smântână fermentată: cu cât mai grasă, cu atât mai bine. Ne dorim un cheesecake cu o textură cremoasă, iar smântâna grasă contribuie mult la acest rezultat.
  • zahăr: cantitatea se poate ajusta ușor, în funcție de preferințe. Personal, mai mult de 200g mi se pare prea dulce, însă nici mai puțin de 150g nu v-aș recomanda să puneți. Depinde mult și de ciocolata folosită, așa că puteți ajusta după gust.
  • pudră de cacao: cacao neîndulcită, pentru a oferi o aromă mai intensă de ciocolată.
  • ouă: joacă un rol foarte important, fiind cele care leagă cheesecake-ul, așa că nu se pot omite sau înlocui.
  • ciocolată: eu am folosit o ciocolată cu 50% masă de cacao. Nu vă recomand ciocolata cu lapte, fiind prea dulce, însă nici ciocolata cu mai mult de 75% masă de cacao nu e potrivită, fiind prea amară. Folosiți o ciocolată de calitate, pentru o aromă mai intensă și un rezultat delicios.
  • smântână pentru frișcă: vă recomand frișca naturală, cu minim 30% grăsime, aceasta fiind mai stabilă. Oricum, crema de brânză va adăuga stabilitate cremei, iar astfel nu trebuie să vă faceți griji.
  • vișine: eu am folosit vișine congelate, dar puteți folosi vișine proaspete sau chiar alte fructe, precum căpșuni sau zmeură. De ce nu, puteți folosi chiar dulceață gata pregătită pentru a decora cheesecake-ul.
  • amidon de porumb: are rolul de a închega dulceața de vișine. Se poate înlocui cu amidon de cartofi.
  • extract de vanilie: este opțional, însă vă recomand să îl folosiți. Pune în evidență aroma de ciocolată, și balansează frumos toate aromele.
  • sare

Trucuri Pentru un Cheesecake Copt Perfect

  • coaceți crusta separat, înainte de a coace cheesecake-ul: acesta poate părea un pas irelevant, însă cruasta coaptă separat se încheagă mai bine și nu se sfărâmă la fel de ușor.
  • folosiți ingrediente la temperatura camerei: poate cel mai important sfat pentru un cheesecake reușit e să scoateți toate ingredientele de la frigider cu minim o oră înainte de a vă apuca de treabă. În caz contrar, ele nu se vor mixa uniform și compoziția va părea tăiată. În plus, asigurați-vă că amestecați totul foarte bine după fiecare pas, și că curățați bine marginile și fundul bolului.
  • înveliți bine tava în folie de aluminiu: nu ne dorim ca apa să intre în tavă și în contact cu cheesecake-ul, așa că vă recomand să înveliți tava în 2 straturi de folie, pentru a evita acest lucru.
  • scoateți aerul din compoziție înainte de coacere: fie că folosiți sau nu un mixer, aerul inevitabil se va incorpora în compoziție. Acest aer în timpul coacerii formează crăpături pe suprafața desertului, și nu ne dorim acest lucru. Așadar, după ce ați pus compoziția în tavă, bateți bine tava de blatul de lucru de 3-4 ori. Abia apoi puteți pune tava la cuptor.
  • coacați cheesecake-ul încet, și răciți-l treptat: pentru a evita crăparea creesecake-ului, va trebui să îl coacem la o temperatură mică, constantă. Apa fiartă ajută, formând aburi, așa că nu omiteți adăugarea apei într-o altă tavă, în care apoi să adăugați tava cu cheesecake-ul. De asemenea, respectați timpul de coacere, chiar dacă interiorul desertului pare moale. Un cheesecake copt corect e închegat pe margini, dar ușor moale în mijloc. Se va întări însă după răcire. După coacere, nu scoateți desertul din cuptor imediat, ci lăsați-l la răcit în cuptor, cu ușa ușor deschisă. Astfel, se va răci treptat și nu se vor mai forma crăpături pe suprafața lui.
  • tăiați cheesecake-ul după răcirea completă: adică după minim 3 ore în care a stat la frigider. Altfel, va fi ușor moale în interior, și se va lipi de cuțit. Iar pentru a tăia felii perfecte, vă sugerez să folosiți un cuțit pe care l-ați lăsat sub jet de apă fierbinte pentru 1 minut. Ștergeți cuțitul după fiecare tăietură, și încălziți-l de câte ori este nevoie.

Pregătire în Avans și Păstrare

Acest cheesecake copt cu ciocolată și vișine se păstrează foarte bine la frigider, pentru a aproximativ o săptămână. Puteți coace cheesecake-ul cu 1-2 zile înainte de servire, însă vă recomand să îl decorați în ziua în care doriți să îl serviți. Rezistă foarte bine și după decorare, însă decorul, evident arată cel mai bine proaspăt. Nu vă recomand în schimb să congelați acest cheesecake, pentru că textura se va schimba destul de mult.

Felie de Cheesecake Pădurea Neagră cu Ciocolată și Vișine
Invitatie Recenzie Pentru Reteta
Cheesecake Copt cu Ciocolată și Vișine Decorat cu Frișcă

Cheesecake Copt cu Ciocolată și Vișine

Estera Farcaș
Acest cheesecake copt cu ciocolată și vișine e decadent, aromat și perfect echilibrat. Încearcă și tu rețeta și te vei îndrăgosti!
No ratings yet
Timp de preparare 1 hour
Timp de gătire 1 hour
Timp de așteptare 4 hours
Timp total necesar 6 hours
Fel Desert
Bucătărie Internațională
Porții 16 porții
Calorii 497 kcal

Echipament

  • 1 tavă rotundă cu diametrul de 24cm (de preferat cu baza detașabilă)
  • 1 mixer

Ingrediente
  

Pentru Baza Cheesecake-ului

  • 250 g biscuiți de ciocolată
  • 60 g unt, topit

Pentru Compoziția de Cheesecake:

  • 700 g cremă de brânză
  • 250 g smântână fermentată, grasă
  • 200 g zahăr
  • 25 g pudră de cacao
  • 4 ouă medii
  • 250 g ciocolată neagră
  • 1 lgț extract de vanilie (opțional)
  • 1/2 lgț sare

Pentru Dulceața de Vișine:

  • 300 g vișine congelate
  • 50 g zahăr
  • 2 lg apă
  • 1 lg amidon de porumb

Pentru Frișcă:

  • 200 ml smântână pentru frișcă
  • 75 g cremă de brânză
  • 50 g zahăr pudră
  • 1 lgț extract de vanilie

Instrucțiuni
 

  • Începem prin a pregăti crusta cheesecake-ului. Mărunțim biscuiții într-un robot de bucătărie, până obținem o pudră. Adăugăm apoi untul topit, și mixăm suficient cât so obținem o compoziție ușor lipicioasă, ca nisipul umed.
  • Tapetăm baza tăvii cu hârtie de copt, apoi presăm bine amestecul de biscuiți și unt în tavă, pentru a obține o bază fermă și uniformă. Coacem baza în cuptorul preîncălzit la 180 grade C pentru 10 minute, apoi o lăsăm la răcit. Schimbăm temperatura cuptorului la 160 grade C, apoi pregătim compoziția de cheesecake.
  • În bolul unui mixer punem crema de brânză, smântâna și zahărul. Mixăm pentru 1 minute, folosind paleta mixerului, la viteză medie. Dacă folosiți un mixer obișnuit, mixați la cea mai mică treaptă, pentru a nu incorpora prea mult aer în compoziție.
  • Incorporăm ouăle pe rând, mixând după fiecare. Adăugăm apoi pudra de cacao, vanilia, sarea și ciocolata topită, mixând până obținem o compoziție uniformă, cremoasă. Turnăm această compoziție peste baza răcită, apoi batem tava de masă de 3-4 ori, pentru a elimina bulele de aer din compoziție.
  • Învelim bine marginile tăvii cu folie de aluminiu, pentru a nu pătrunde apă în tavă. Apoi, punem tava rotundă de cheesecake într-o altă tavă mai mare, în care adăugăm apă fierbinte, care a dat în clocot. Adăugăm cam 2-3 degete de apă în tavă, apoi punem ambele tăvi în cuptor și lăsăm cheesecake-ul la copt pentru 55-60 minute, la 160 grade C, fără a deschide ușa. După 60 minute, oprim cuptorul, întredeschidem ușa puțin, dar lăsăm cheesecake-ul în continuare înăuntru, pentru a se răci treptat. După o oră, îl scoatem și îl dăm la frigider pentru minim 3 ore, ideal peste noapte.
  • În timp ce cheesecake-ul se răcește, pregătim dulceața. Punem vișinele și zahărul într-o cratiță, și le fierbem pentru 5 minute. Formăm apoi un amestec din amidon și apă, pe care îl turnăm peste vișine. Amestecăm continuu și mai fierbem pentru 2-3 minute, până ce dulceața se îngroașă, apoi o lăsăm să se răcească complet.
  • Pentru frișcă, vom pune mai întâi un bol la frigider pentru 30 minute. Apoi, în acest bol vom mixa crema de brânză rece cu zahărul pudră, și vanilia până se incorporează. Adăugăm apoi treptat smântâna pentru frișcă, și mixăm pentru 3-4 minute, până obținem o spumă fermă. Avem grijă să nu mixăm prea mult, pentru a nu tăia crema.
  • Scoate, cheesecake-ul răcit din tavă, folosind un cuțit pentru a desprinde marginile. Îl punem pe un platou și îl decorăm. Folosim frișca pentru a forma o bordură în jurul cheesecake-ului, cu ajutorul unei pungi pentru decor. Apoi, în mijloc așezăm dulceața de vișine, într-un strat uniform. Feliem și servim cu poftă!

Informații Nutriționale

Serving: 1 FelieCalories: 497kcalCarbohydrates: 45gProtein: 7gFat: 31gSaturated Fat: 15gPolyunsaturated Fat: 0gMonounsaturated Fat: 0gTrans Fat: 0gCholesterol: 51mgSodium: 356mgPotassium: 17mgFiber: 1gSugar: 28g

Note

Din aceste cantități veți obține 12-16 porții. Informațiile nutriționale sunt calculate în acest caz pentru 16 porții.
Cuvinte cheie black forest cheesecake, cheesecake copt, cheesecake copt cu ciocolată, cheesecake cu ciocolata, cheesecake padurea neagra
Ai încercat această rețetă?Menționează @esteraafarcas sau etichetează#esterafarcas

Sper că veți încerca această rețetă de cheesecake copt cu ciocolată și vișine, perfect pentru masa de sărbătoare. Vă urez un an nou fericit, și ne vom revedea anul viitor cu multe alte rețete minunate!

Cu drag,

Estera Farcaș signature

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating




*