Ouăle sunt consumate de foarte multe persoane la micul dejun, însă de multe ori cred că ajungem într-un impas, în care nu știm cum să le mai preparăm. Așa că, pe lângă omlete și ouă fierte, vă propun această rețetă de ouă turcești, numite Çilbir. Rețeta tradițională a Çilbir constă în ouă poșate în apă sărată, așezate pe un pat de iaurt proaspăt și condimentate cu unt topit și pulbere de ardei iute.
Recent am descoperit acest preparat, și am vrut neapărat să îl încerc, pentru că părea o combinație inedită. Chiar așa și este! Aroma usturoiului, prospețimea iaurtului și untul aromatizat se potrivesc de minune cu ouăle poșate și cu pâine prăjită. Neapărat trebuie să încercați acest mic dejun dacă vă plac ouăle! Este un mic dejune echilibrat, sățios și cu multe proteine, așa că bifează toate căsuțele pentru un mic dejun perfect.
Dacă însă sunteți fani ai micului dejun dulce, vă propun să aruncați un ochi peste rețeta de clătite americane cu lămâie și mac sau cea de granola proteică cu ciocolată.
Ingredientele Necesare Pentru Ouă Turcești Perfecte:
- ouă: cel mai important ingredient, care nu poate fi înlocuit. Puteți folosi un ou sau două pentru o persoană, în funcție de mărimea lor sau de cât de foame vă este :).
- iaurt: eu am folosit iaurt natur, cu 3,5% grăsime, dar iese și mai bun cu iaurt grecesc, care este mai cremos. Puteți folosi iaurt mai slab, mai gras, în funcție de preferințe, doar să nu fie un iaurt îndulcit.
- usturoi: neapărat să folosiți usturoi, pentru că acesta dă mare parte din aromă preparatului. Dacă totuși nu aveți sau nu vă place usturoiul proaspăt, folosiți usturoi pudră sau granulat.
- unt: sau ulei de măsline, după preferință. Cantitatea se poate ajusta, dacă nu doriți să adăugați prea multă grăsime. Însă neapărat să folosiți puțin, pentru că untul aromatizat duce această rețetă la alt nivel!
- boia afumată, chilli, sare și piper: puteți folosi boia dulce dacă nu vă place picant, sau puteți ajusta cantitatea după gust.
- za’atar: opțional, pentru decor, dar puteți servi și simplu, doar cu sare și piper.
- oțet: pentru poșat ouăle, le ajută să se închege mai repede și să iasă cât mai frumoase. Îl puteți totuși omite, deși gustul nu se simte deloc.
Păstrare și Pregătire în Avans
Fiind o rețetă de mic dejun, aceste ouă turcești sunt mai bune consumate proaspete. Așadar,nu vă recomand să poșați ouăle sau să pregătiți sosul de unt în avans. Dacă totuși doriți să pregătiți ceva în avans, puteți pregăti iaurtul. Acesta se păstrează la frigider, iar ouăle le puteți poșa înainte de servire.
Çilbir -Ouă Turcești cu Iaurt
Ingrediente
- 4 ouă
- 1 lg oțet de mere
- 400 g iaurt
- 2 căței usturoi
- 30 g unt topit
- 1/2 lgț boia afumată și chilli
- 1/2 lgț za'atar (opțional)
- mărar proaspăt (opțional)
Instrucțiuni
- Punem apă la fiert într-o oală medie, alături de o lingură de oțet, pentru a poșa ouăle.
- Între timp, amestecăm usturoiul mărunțit cu iaurtul și întindem iaurtul pe două farfurii.
- Topim untul și adăugăm pudra de chilli și boia afumată, pentru a aromatiza untul. Apoi îl luăm de pe foc și îl transferăm într-un recipient, pentru a se răci ușor.
- Când apa fierbe dăm focul la minim, pentru a nu fierbe în clocot. Luăm pe rând câte un ou, îl spargem într-un bol mic și, cu ajutorul unei linguri, formăm un vârtej în apa din oală, amestecând puțin. În timp ce apa se învârte, adăugăm oul, aducând recipientul foarte aproape de apă. Din cauza vârtejului, albușul se va aduna în jurul gălbenușului, însă e ok dacă nu vă iese perfect din prima. Pentru un ou poșat moale, scoatem oul din apă după 3 minute.
- Punem 2 ouă în fiecare farfurie, peste amestecul de iaurt și usturoi. Adăudăm peste untul aromatizat, za'atar, mărar, sare și piper și servim cu lipii sau pâine prăjită.
Informații Nutriționale
Video
Note
Neapărat să încercați acest mic dejun cu ouă turcești pentru că este delicios, sățios și perfect pentru vară!
Cu drag,
Pingback: Clătite Pufoase cu Lămâie și Mac | estera farcaș
Pingback: Baclava Turcească cu Fistic | estera farcaș