Prima pagină » Mini Pavlova cu Mascarpone și Zmeură
Mini Pavlova cu Mascarpone și Curd de Zmeură

Mini Pavlova cu Mascarpone și Zmeură

Mini Pavlova cu Mascarpone și Curd de Zmeură

Februarie e luna iubirii, și mereu în această lună îmi place să pregătesc deserturi cu fructe proaspete și cu un aspect cât mai drăguț. De data aceasta am vrut neapărat să pregătesc pavlova, însă într-o variantă mai simplă și mai accesibilă. Așa m-am gândit la această combinație de mini pavlova cu mascarpone și curd de zmeură. Mi se pare combinația perfectă: bezeaua crocantă, curd-ul acrișor și aromat, alături de crema fină și parfumată de mascarpone, toate merg tare bine una cu cealaltă. În plus, mini pavlova e mult mai ușor de pregătit decât o pavlova mare, și mult mai ușor de împărțit cu cei dragi. Desertul perfect, vă promit! Neapărat să-l încercați și voi! Iar dacă sunteți în căutare de inspirație pentru Valentine’s Day sau Dragobete, vă mai sugerez și rețeta mea de gogoși în formă de inimă sau pe cea de lava cake cu ciocolată.

Ingredientele Necesare Pentru Mini Pavlova

  • ouă: pentru această rețetă am încercat să folosesc oăule întregi. Așadar, în bezea am folosit albușurile, iar gălbenușurile le-am incorporat în crema de zmeură. În așa fel, nu rămânem cu exces de gălbenușuri, și evităm risipa alimentară.
  • zahăr: atât pentru pavlova, cât și pentru crema de zmeură am folosit zahăr tos. Pentru crema de mascarpone însă vă recomand zahărul pudră, pentru o textură fină. Cantitatea de zahăr este cea minimă pentru o pavlova reușită, așa că nu e indicat să o scădeți. Pavlova este un desert destul de dulce by default, însă curd-ul de zmeură acrișor echilibrează întregul desert.
  • oțet și amidon: ambele au un rol important pentru o bezea stabilă, care își păstrează textura aceea de marshmallow în interior, fără a fi prea uscată. Nu le omiteți așadar, însă puteți folosi amidon de cartofi dacă nu aveți amidon de porumb. Nu folosiți însă un oțet cu aromă intensă, ci mai degrabă unul din vin alb sau mere.
  • zmeură: eu am folosit zmeură congelată. Dacă nu aveți, puteți opta pentru aceeași cantitate de căpșuni, mure sau afine.
  • unt: neapărat rece, pentru un curd lucios. Are un rol foarte important în a întări crema de zmeură și a-i da o textură cremoasă, așa că nu îl înlocuiți cu altceva.
  • brânză mascarpone: se poate folosi și cremă de brânză, însă în acest caz, crema nu va mai fi la fel de stabilă. Mascarpone e o brânză mai cremoasă, cu mai puțină aciditate, iar mie îmi place mai mult în această combinație.
  • smântână pentru frișcă: neapărat una cu minim 30% grăsime, de bună calitate. Aveți grijă ca smântâna să fie foarte rece înainte de a o bate, și nu o mixați prea mult, pentru a nu tăia crema.
  • vanilie: eu am folosit pudră de vanilie, însă puteți folosi extract sau esență. O puteți omite dacă doriți.

Sfaturi Pentru Mini Pavlova Perfecte

Pavlova are reputația unui desert dificil, însă nu este deloc așa. Sigur, este un desert care se prepară după câteva reguli specifice, pentru că bezelele sunt destul de sensibile. Urmând însă pașii de mai jos, veți obține mini pavlova aspectuoase, cu o textură perfectă.

  • curățați bine bolul și ustensilele, pentru a evita grăsimea: albușurile sunt foarte sesibile la grăsime, și nu se vor bate bine în contact cu aceasta. Așadar, curățați bolul și bețele mixerului cu un prosop de hârtie și puțin oțet.
  • folosiți albușuri la temperatura camerei: acestea se bat mult mai repede. De asemenea, asigurați-vă că ouăle sunt cât mai proaspete. Dacă albușurile sunt prea lichide, e un semn că sunt cam vechi și nu se vor bate la fel de bine.
  • mixați până la dizolvarea completă a zahărului: acest pas e foarte important, pentru că granulele de zahăr nedizolvate absorb umiditate, iar din pavlova, după coacere, va curge un sirop de zahăr care va înmuia bezeaua.
  • un truc pentru bezele rotunde, uniforme: folosiți un creion și un pahar pentru a trasa pe hârtia de copt cercuri. Lăsați suficient spațiu între ele, pentru că pavlova va crește ușor la cuptor. Apoi, întoarceți hârtia de copt invers, și formați bezelele deasupra cercurilor desenate. Pentru acest truc funcționează mai bine hârtia de copt albă.
  • coaceți bezelele încet, și lăsați-le la răcit suficient: s-ar putea ca aici să depindă mult și de cuptorul vostru, însă pentru pavlova mai micuțe, am descoperit că 100 grade C e temperatura ideală, la coacere sus-jos, fără ventilație. Dacă cuptorul vostru arde mai tare în partea de sus, puneți tava puțin mai jos de mijloc, pentru a nu obține pavlova maro. 🙂 De asemenea. foarte important, nu deschideți ușa cuptorului deloc în timpul coacerii, și nici pentru cel puțin 2 ore după. Astfel, eliminăm riscul ca pavlova să se crape și să colapseze.

Pot Pregăti Mini Pavlova în Avans?

Aceste mini pavlova cu mascarpone se servesc în ziua pregătirii, pentru o textură ideală. Mie îmi place să coc bezelele seara, să le las la răcit în cuptor peste noapte, iar a doua zi să le decorez. Dacă doriți să le păstrați mai mult, vă recomand să le puneți într-un vas cu închidere ermetică, fără a le suprapune. Rezistă astfel 2 zile, însă veți observa că în a doua zi au tendința să devină mai mici. De asemenea, după decorare, bezelele trebuie consumate în aceeași zi. Se pot păstra și la frigider pentru o zi, însă se vor înmuia destul de mult, așa că cel mai bine e să le decorați în ziua servirii.

O Mini Pavlova cu Zmeură și Căpșuni pe o Farfurie Albă
Invitatie Recenzie Pentru Reteta
Mini Pavlova cu Mascarpone și Curd de Zmeură

Mini Pavlova cu Mascarpone și Zmeură

Estera Farcaș
Descoperă rețeta perfectă pentru mini pavlova cu mascarpone și cremă de zmeură! Un desert delicios, cu pași simpli și cu un aspect fenomenal!
5 from 1 vote
Timp de preparare 1 hour
Timp de gătire 1 hour
Timp de așteptare 2 hours
Timp total necesar 4 hours
Fel Desert
Bucătărie Internațională
Porții 10 porții
Calorii 417 kcal

Echipament

  • 1 mixer
  • 1 pungă pentru decor
  • 1 dui în formă de stea

Ingrediente
  

Pentru Pavlova

  • 4 albușuri
  • 200 g zahăr
  • 2 lgț oțet
  • 2 lgț amidon

Pentru Crema de Mascarpone

  • 230 g brânză mascarpone
  • 250 ml smântână pentru frișcă
  • 50 g zahăr pudră
  • 1 lgț extract de vanilie

Pentru Curd-ul de Zmeură

  • 200 g zmeură proaspătă sau congelată
  • 4 gălbenușuri
  • 75 g zahăr
  • 100 g unt, tăiat cubulețe

Instrucțiuni
 

  • Începem prin a pregăti bezeaua pentru pavlova. Într-un bol curat punem albușurile și le batem la viteză medie pentru 1-2 minute. Când albușurile prind structură, începem să adăugăm zahărul. Adăugăm câte o lingură, pe rând, așteptând cam 30 secunde înainte de a adăuga cealaltă lingură.
  • Când am terminat de adăugat tot zahărul, continuăm să mixăm bezeaua la viteză medie pentru 7-8 minute, pentru a dizolva tot zahărul. După 8 minute, verificăm bezeaua între degete. Dacă încă simțim granule de zahăr, mai mixăm pentru 2-3 minute, apoi verificăm din nou. Ne oprim din mixat când nu mai simțim zahăr granulat în compoziție, pentru că nu ne dorim să mixăm prea mult
  • Amestecăm amidonul și oțetul până formăm o pastă. Punem această pastă peste bezea, și mai mixăm pentru câteva secunde, cât pentru a o incorpora. Nu mixați prea mult, pentru a nu destabiliza bezeaua.
  • Transferăm bezeaua într-o pungă pentru decor cu dui în formă de stea. Pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, formăm 8-10 bezele, în funcție de cât de mari le doriți. Formăm mai întâi un cerc la bază, dinspre mijloc spre exterior, apoi înălțăm ușor marginile, pentru a obține o gaură în mijloc.
  • Punem bezelele în cuptorul preîncălzit la 100 grade C și le coacem pentru 60 minute. La final, nu deschidem cuptorul, ci îl oprim și lăsăm bezelele la răcit înăuntru pentru minim 2 ore, ideal peste noapte. Astfel, nu se vor crăpa și își vor păstra forma după răcire.
  • Pentru curd-ul de zmeură vom pregăti mai întâi un piure de zmeură. Eu am folosit zmeură congelată, pe care am fiert-o pentru 5-6 minute. Apoi, am procesat-o printr-un blender și am strecurat-o printr-o sită fină, pentru a obține un piure.
  • Într-o cratiță, punem gălbenușurile și zahărul și amestecăm bine cu un tel. Adăugăm și piure-ul de zmeură răcit și transferăm totul la foc mic spre mediu. Gătim pentru 7-10 minute, până compoziția se îngroașă, amestecând continuu, pentru a nu se lipi de fundul oalei. Vom ști că este gata când, dacă scoatem lingura cu cremă și trecem cu degetul pe spatele ei, linia formată de deget nu se mai acoperă de cremă.
  • Luăm crema de zmeură de pe foc și începem să adăugăm imediat untul rece, câte un cubuleț pe rând, amestecând până se dizolvă complet înainte de a adăuga următorul cubuleț. Când tot untul e incorporat, transferăm crema într-un bol, o acoperim cu folie alimentară direct pe suprafață, apoi o dăm la rece pentru a se răci complet.
  • Pentru crema de mascarpone, punem brânza mascarpone într-un bol alături de zahărul pudră și vanilie. Mixăm puțin la viteză mică, apoi adăugăm treptat și smântâna pentru frișcă. Mixăm la viteză medie pentru 2-3 minute, până obținem o cremă uniformă și stabilă, însă avem grijă să nu mixăm prea mult.
  • Când bezelele s-au răcit complet, putem asambla mini pavlova. Așezăm cu grijă bezelele pe un platou. Apoi, le umplem mijlocul cu curd-ul de zmeură și, deasupra, formăm o rozetă din crema de mascarpone, cu ajutorul unui dui în formă de stea. Decorăm cu fructe proaspete după plac, pudrăm cu zahăr și servim imediat.

Informații Nutriționale

Serving: 1 PorțieCalories: 417kcalCarbohydrates: 36gProtein: 8gFat: 28gSaturated Fat: 19gPolyunsaturated Fat: 0gMonounsaturated Fat: 1gTrans Fat: 0gCholesterol: 82mgSodium: 28mgPotassium: 27mgFiber: 0gSugar: 33g

Note

Din aceste cantități veți obține 8-10 porții. Informațiile nutriționale sunt calculate în acest caz pentru 10 porții.
Cuvinte cheie curd de zmeura, mini pavlova, mini pavlova cu mascarpone, mini pavlova cu mascarpone si zmeura, reteta pavlova
Ai încercat această rețetă?Menționează @esteraafarcas sau etichetează#esterafarcas

Dacă vă doriți să încercați un desert simplu, dar de efect și cu un gust desăvârșit, sper că v-am convins să pregătiți aceste mini pavlova cu mascarpone și zmeură!

Cu drag,

Estera Farcaș signature

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating




*