Prima pagină » Tartă vegană cu caramel sărat
Tartă vegană cu caramel sărat

Tartă vegană cu caramel sărat

Tartă vegană cu caramel sărat

În ultimul timp am făcut destul de multe tarte. Am încercat să găsesc rețeta perfectă pentru crusta vegană, experimentând totodată și cu umpluturile. Ideea acestei tarte cu cremă de caramel sărat mi-a venit într-un moment în care rămăsesem fără fructe proaspete, dar aveam poftă de ceva dulce. Rezultatul a fost tare apreciat de întreaga familie. Așadar, am decis să împărtășesc cu voi rețeta pentru această tartă vegană cu caramel sărat.

Componente tartă vegană cu caramel sărat

  • Crustă clasică de tartă cu unt.
  • Crema de caramel sărat

De ce ingrediente avem nevoie pentru tarta vegană cu caramel sărat?

  • Pentru rețeta aceasta am încercat să păstrez lista de ingrediente cât mai simplă. Așadar, avem nevoie de:
  • făină albă de grâu: nu am încercat rețeta cu făină fără gluten. Totuși, se poate folosi și făină integrală, doar că rezultatul va fi o crustă mai densă.
  • unt: eu am folosit untul vegan de la Naturli. Se poate folosi și uleiul de cocos, dar textura va fi mai sfărâmicioasă. Margarina înlocuiește cel mai bine untul, însă nu are o aromă foarte plăcută. Totuși, dacă vă place, puteți să o folosiți.
  • lapte vegetal: eu am folosit lapte de ovăz, însă orice fel de lapte vegetal care vă place funcționează la fel de bine.
  • lapte de cocos: acesta nu poate fi înlocuit cu alt fel de lapte. Laptele de cocos de la conservă e mai cremos, așa că va da o textură mai fină cremei.
  • zahăr brun: recomand să folosiți zahăr brun sau zahăr de cocos. Acesta are o aromă mai plăcută, care intensifică aroma caramelului.
  • amidon de porumb: se poate înlocui și cu amidon de cartofi.
  • vanilie: recomand să folosiți extract sau o esență naturală, pentru o aromă deosebită.
  • sare: puteți omite sarea din cremă dacă nu vreți o cremă de caramel sărat. Însă în crustă sarea e foarte importantă pentru balansarea aromelor.
  • nuci românești: le puteți omite dacă sunteți alergici. Sau le puteți înlocui cu orice alt fel de nuci doriți, pentru a decora tarta.
  • apă: aceasta trebuie să fie foarte, foarte rece. Are rolul de a lega aluatul, însă nu vrem să obținem un aluat moale, cu unt topit, pentru că nu vom mai avea o crustă crocantă.

Cum se face crusta de tartă vegană?

Crusta de tartă se prepară foarte ușor. Puteți să o faceți chiar și într-un robot de bucutărie. Începem cu făina, pe care o amestecăm cu sarea și untul rece tăiat cubulețe. Se amestecă cu o furculiță până obținem textura nisipului umed. Apoi se adaugă apă foarte rece. Nu trebuie multă, ci doar suficient cât să se formeze o bilă din aluat. E în regulă dacă acesta e sfărâmicios, pentru că astfel va rezulta o crustă foarte fragedă.

Cum facem caramelul?

Majoritatea rețetelor pentru caramel necesită un termometru. Asta pentru că este destul de dificil să faci un caramel după ochi. Însă cum eu nu am un termometru, am decis să trișez puțin. Așa că am făcut o cremă de caramel care seamănă mai degrabă cu o budincă. Așa am evitat și folosirea în exces a zahărului, dar și riscul de a arde crema. Tot ce trebuie să faceți pentru a obține un gust autentic de caramel e să topiți zahărul brun împreună cu laptele de cocos. Când acesta se îngroașă ușor, adăugați celelalte ingrediente și în mai puțin de 15 minute e gata crema de caramel.

Tartă vegană cu caramel sărat
Cea mai delicioasă tartă vegană cu caramel sărat

Tartă vegană cu caramel sărat

Estera Farcaș
Tarta aceasta cu caramel sărat este perfectă pentru orice ocazie specială. Iar dacă ideea de caramel te sperie, nu-ți fă griji, pentru că această rețetă nu necesită un termometru și este foarte ușor de preparat, indiferent de câtă experiență ai în bucătărie.
No ratings yet
Timp de preparare 20 minutes
Timp de gătire 15 minutes
Timp de așteptare 1 hour
Timp total necesar 1 hour 35 minutes
Fel Dessert
Bucătărie International
Porții 8
Calorii 504 kcal

Echipament

  • tavă pentru tartă

Ingrediente
  

Ingrediente pentru crustă

  • 250 g făină
  • 170 g unt vegan *
  • 1 praf sare
  • 4-5 lg apă foarte rece *

Ingrediente pentru cremă

  • 5 lg zahăr brun
  • 1 conservă lapte de cocos
  • 1 lgț sare
  • 5 lg amidon de porumb
  • 500 ml lapte vegetal
  • 1 lgț esență de vanilie
  • 60 g nuci românești mărunțite opțional

Instrucțiuni
 

  • Pentru crustă se amestecă făina cu sarea și untul rece, tăiat cubulețe, până când compoziția are textura nisipului umed.
  • Apoi, se adaugă treptat apa rece și se amestecă aluatul până formează o bilă, fără a-l frământa însă.
  • Aluatul se lasă la frigider pentru cel puțin o oră, apoi se rulează și se transferă în tava de tartă. Pentru a ușura acest proces se poate folosi o foaie de copt, deoarece aluatul este fărâmicios.
  • Crusta se coace la 180 grade Celsius pentru 15 minute, apoi se lasă la răcit.
  • În prepararea cremei vom începe prin a face caramelul. Zahărul se topește împreună cu o jumătate din conserva de lapte de cocos la temperatură medie, iar apoi se lasă pe foc pentru aproximativ 10 minute până se îngroașă și se închide la culoare.
  • Mai apoi, la temperatură mică, se adaugă amidonul și se amestecă bine.
  • Când amidonul s-a incorporat, se adaugă restul de lapte de cocos, laptele de migdale, sarea și esența de vanilie și se ține pe foc până se îngroașă compoziția, asemenea unei budinci.
  • Pentru a asambla tarta se presară nucile mărunțite peste crustă și apoi se adaugă deasupra crema de caramel caldă. Tarta se poate decora cu nuci sau caramel sau se poate lăsa simplă, după dorință.

Informații Nutriționale

Calories: 504kcal

Note

*În loc de unt vegan poți folosi ulei de cocos, sau chiar margarină. Totuși, cea mai bună aromă o obții cu ajutorul untului vegan. Îl recomand pe cel de la Naturli. 
*Ai grijă să folosești apă foarte rece, preferabil cu gheață, pentru a nu topi untul și pentru a obține o crustă fragedă. 
Cuvinte cheie caramel, rețetă ușoară, rețetă vegană, tartă, vegan
Ai încercat această rețetă?Menționează @esteraafarcas sau etichetează#esterafarcas
Rețetă vegană tartă cu caramel sărat

Sunt convinsă că o să vă placă această tartă dacă sunteți iubitori ai caramelului. Iar dacă o încercați, aștept părerea voastră în secțiunea de comentarii.

Cu drag,

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating




*