Într-un bol amestecăm făina cu praful de copt și sarea.
Separat, Laptele, ciocolata, cacaoa, aquafaba și zahărul le punem pe foc mic și le topim împreună, după care amestecăm cu făina. Vom obține o compoziție lucioasă, fără cocoloașe.
Compoziția o coacem la 180 grade pentru 8-9 minute, într-o tavă de fursecuri, în cuptorul preîncălzit. Avem grijă să nu se întărească deasupra, pentru că nu se va mai rula ulterior. Ne dorim să coacem doar interiorul, de aceea timpul de coacere este atât de scurt.
După ce s-a răcit blatul, batem frișca cu mascarpone și vanilia și punem crema peste blat, alături de dulceață. Rulăm cu grijă ajutându-ne de hârtia de copt.
Opțional, decorăm cu un ganache din 150g ciocolată și 75ml frișcă, pe care îl lăsăm la rece până se poate întinde cu cuțitul, pentru a forma un model de scoarță de copac.
De asemenea, puteți să lăsați rulada întreagă, sau să tăiați pe diagonală o bucată, pe care o lipiți pe laterală, pentru a obține o buturugă cu două capete, cum am făcut eu.